Vytautas Landsbergis, vizita la Castelul Peleș

Posted: February 12, 2017 in Uncategorized

Joi, 25 iunie 2015, a continuat vizita în țara noastră a Președintelui Vytautas Landsbergis și a dnei Ručytė-Landsbergienė. Înalții oaspeți lituanieni au petrecut întreaga zi la Domeniul Regal Sinaia.

Seara, la ora 19, în Holul de Onoare, în prezența reprezentanților Parlamentului și Guvernului României, precum și a unor personalități din societatea civilă românească, Excelența Sa Vytautas Landsbergis, Președintele Lituaniei între 1990 și 1992,  a primit Marea Cruce a Ordinului Coroana României, din partea Majestății Sale Regelui Mihai I.

În limba română, apoi în limba lituaniană, a fost dată citirii următoarea motivație, semnată de Majestatea Sa Regele și dedicată Președintelui Landsbergis:

“Pentru admirabila sa statură politică, dăltuită cu demnitate, curaj şi puterea exemplului personal. Pentru calitatea sa de prim şef de Stat al Lituaniei libere. Pentru că, prin contribuţia sa esenţială la organizarea Lanţului Libertăţii din 23 august 1989, a declanşat răsturnarea puterii sovietice, a atras atenţia lumii asupra pactului Ribbentrop-Molotov şi a fundamentat, prin fapta a milioane de oameni, recâştigarea independenţei statelor baltice. Pentru exemplarul său leadership, continuat în cursul celor două decenii de tranziţie şi integrare euro-atlantică, în cursul cărora a promovat democraţia, libertăţile şi apropierea de valorile occidentale. Pentru poziţia sa fermă împtoriva dictaturii şi autoritarismului de orice fel, precum şi a apologiei acestora. Pentru că, prin toate aceste fapte, a servit şi serveşte aceleaşi principii ale adevărului şi dreptăţii naţiunilor susţinute de Coroana Română”.

Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare a înmânat decorația, în prezența doamnei Ručytė-Landsbergienė,  a Președintelui Senatului României, a Președintelui Emil Constantinescu, a Ministrului Educației Naționale și a ambasadorului Republicii Lituania în România. La ceremonie au mai luat parte reprezentanți ai unor instituții centrale, ai societății civile românești și ai Casei Majestății Sale Regelui.

Seara a continuat cu un dineu în Sufrageria de Stat, construită în secolul al XIX-lea de Regele Carol I pentru a oferi cea mai înaltă ospitalitate musafirilor importanți în țara noastră. Dineul a fost oferit de Principesa Moștenitoare și de Principele Radu. La începutul dineului, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare a spus:

“Domnule Președinte, Doamnă Landsbergis,

În numele Majestății Sale Regelui Mihai I, vă adresez bun venit la Castelul Regal Peleș în această seară, cu ocazia vizitei voastre în România.

În multe privințe, Domnule Președinte, sunteți un model pentru societățile țărilor noastre și pentru timpurile noastre. Statura voastră civică și culturală, precum și rolul vostru influent au contribuit la scrierea unei splendide pagini din istoria noastră comună, în ultimul sfert de veac.

Trăim o epocă de dezvoltare fără precedent a comunicației, a prosperității și a libertăților. Este, totodată, o epocă a răspândirii fără egal a democrației. Dar, din nefericire, aceste binecuvântări nu vin singure, ci însoțite de egoism, cinism, iresponsabilitate și o alarmantă scădere a respectului pentru etică, profesionalism și competență.

De aceea, exemplul vostru, alături de cel al lui Lech Walesa și Vaclav Havel, dă inspirație și speranță nouă, tuturor.

Doamnelor și domnilor, vă rog să ridicați paharele și să închinăm în sănătatea Președintelui și Doamnei Landsbergis, precum și pentru România și Lituania!

La mulți ani”!

În timpul dineului, Orchestra Academiei Forțelor Aeriene de la Brașov a oferit un concert foarte apreciat de personalitățile prezente, în care au fost intrepretate lucrări românești și din repertoriul clasic internațional.

Președintele Vytautas Landsbergis a răspuns printr-un toast, în care a vorbit despre respectul pe care îl are față de pașii făcuți de România pe calea democrației și libertății, precum și de admirația sa față de Casa Regală a României și rolul ei în societatea de astăzi. Înaltul oaspete a afirmat că Peleșul este el însuși o coroană a țării noastre. Președintele a închinat pentru România și a spus “Dumnezeu să binecuvânteze Casa Regală a României”.

Florile care au decorat masa dineului au fost alese în culorile drapelului național lituanian.

Vytautas Landsbergis, vizita la Castelul Peleș

 

 

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fotografii de Daniel Angelescu.

Leave a comment